Ziua Culturii Române: Sărbătorim ziua de naștere a Poetului

    Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

   N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;

   Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,

   Să stai visând la foc, de somn să picuri.

   (Sonet - Afară-i toamnă - de Mihai Eminescu)

 

   Iarna aici, la Heidelberg, este mai mult un fel de prelungire de toamnă târzie, așa că sonetul lui Eminescu ne vine des în minte. De altfel, peste câteva zile vom serba ziua de naștere a Poetului, zi care, pe drept cuvât, a devenit Sărbătoarea Culturii (Naționale) Române.

  Deoarece nu ne putem întâlni în realitate, fizic, o vom face virtual, în 15 Ianuarie, la ora 18 - programul Zoom. Avem abonament, așa că voi face eu invitații prin e-mail, la cei care doresc să participe. Rog deci să fiu anunțat.

   Pentru că Eminescu este poetul nostru național, cunoscut de toată suflarea românească, nu ne propunem să ținem discursuri. Oricine se poate informa, de altfel, fără probleme, dacă dorește să o facă. Mai  interesant ar fi, cred, să ”povestim” ceva, legat de ”întâlnirea” noastră cu poezia lui, poate să și recităm/citim o poezie care ne-a impresionat în mod deosebit.

   Deoarece timpul trece…, este de dorit să facem un fel de planificare a întâlnirii. Cine vrea să ”ia cuvântul”, să povestescă/să recite ceva, este rugat să ne anunțe până în 12 ianuarie, așa încât să putem schița planul de desfășurare și să vi-l comunicăm.

   Vă reamintim, cu această ocazie, că avem o mică bibliotecă românescă la Welthaus, Heidelberg. Cum ”cererea” nu este foarte mare și nu avem angajați, biblioteca nu este tot timpul deschisă, așa încât vă rugăm să mă contactați, dacă doriți să o vizitați (0173 8564601; j.herlo@gmx.de). 

   Avem și multe cărți de vânzare, la prețuri (foarte) mici - în funcție de starea cărții, chiar de dăruit.

  ”Întâlnirea” fiind virtuală, pot participa și prieteni/doritori de la (mare) distanță.

Keine Kommentare: