Anunt si Vara Placuta!
Stimați prieteni, așa cum am anunțat n-am avut, până acum două ore, nici internet și nici telefon, din care cauză a trebuit să amân întâlnirea online, Zoom. V-am anunțat următorul spectacol de teatru, o mai fac o dată, dar nu înseamnă că nu mai avem nicio activitate până atunci. După cum știți, asociația noastră se angajează în dezvoltarea relațiilor culturale, în primul rând, româno-germane (nu numai) pe mai multe planuri, atât cât ne e posibil. Anul trecut am realizat un mare proiect, ”Călătorie muzicală de-a lungul Dunării”, cu sprijin financiar de la BW Stiftungt. Și ”Tabăra de Creativitate și Integrare” de la Titu a fost realizată cu sprijin financiar de la aceeași fundație, ca și ”Danubius Festival” (2018). În vara aceasta avem aprobate două proiecte, tot de către BW Stiftung, Tabăra de la Cimișlia (Zloți), R. Moldova, între 13 - 22 august, pentru copii din Ucraina (Bugeag) și din R. Moldova și, din nou, un proiect muzical, ”Participare muzicală la Timișoara, c...