Sarbatorim Unirea Principatelor

Duminica, 24 ianuarie, ora 18:00 pe ZOOM

Când sărbătoream, cu succes, ziua de naștere a poetului nostru național, Mihai Eminescu, respectiv Ziua Culturii Naționale, am hotărât împreună să serbăm tot online Unirea Principatelor Române, chiar în 24 Ianuarie, la ora 18. Nu cred că este nevoie să explicam cine a fost Alexandru Ioan Cuza și nici importanța Unirii Principatelor, a creării, în fapt, a României, ca stat național. Fără această Unire nu ar fi fost de imaginat nici Marea Unirte de la 1 Decembrie 1918.

Știți că sărbătorim evenimentul în fiecare an, cu program cultural, muzică, slujbă religioasă. Acum facem ce putem, dar facem. Nici de data aceasta  nu ne-am propus să ținem cuvântări lungi, referate docte. Pentru noi, Cuza este quasi sinonim cu Unire și în sub acest semn se înscrie întreaga noastră activitate.

Poate participa oricine, cu rugămintea să ne anunțe în prealabil, mai ales dacă dorește să spună ceva, legat de eveniment, de asociație. Se pot ține și cuvântări scurte, de 5-8 minute, dar cu condiția să ne anunțați această intenție până vineri, 22 ianuarie. Si ca simplu spectator, va rugam sa va anuntati: 0173 8564601; j.herlo@gmx.de


Argument

Unirea Principatelor Române a avut loc în 1859, așa cum se știe. De atunci și până azi au trecut ceva ani buni. Cum Unirea Principatelor înseamnă și constituirea statului România, ca stat modern, european, stat care n-a existat niciodată până atunci, evenimentul este și a fost sărbătorit în fiecare an, indiferent de regimul politic. De fiecare dată se țin multe întruniri, multe discursuri, s-au publicat și continuă să se publice multe cărți, eseuri, ori numai articole pe această temă, se ”luminează” iar și iar multele aspecte ale guvernării lui Al. I. Cuza, saltul enorm pe care l-a făcut societatea românească în acea scurtă perioadă. Astfel, cine este interesat poate participa la mitinguri, la ”evenimente”, ori se poate informa. Puțini mai sunt cei care n-au acces la internet, mai ales dintre cei care sunt cu adevărat interesați, dar există, cum am zis, și nenumărate alte posibilități.

Noi încercăm să punem în practică nobila idee a unirii între oameni. Așa cum, pentru Domnitorul Unirii, toți cetățenii României erau egali în drepturi - condiție esențială pentru crearea și consolidarea sentimentului de iubire de țară, de patrie, așa îl vedem noi în fiecare om  pe ”aproapele nostru”, ne considerăm cetățeni ai Europei, în primul rând și, prin asta, cetățeni ai lumii.

”Întâlnirea” noastră de mâine seară își propune să fie un mic exercițiu în acest sens - ne vom ”întâlni”, pentru a face cunoștință și a schimba, eventual, câteva idei, fără discursuri, oameni din diferite localități, din diferite țări, toți vorbitori de română, de data asta - este, cum am zis, un mic exercițiu de ”unire-n cuget și-n simțiri”.

Deci, poate participa oricine, care dorește și care împărtășește această idee.

A. I. CUZA - Gesellschaft für Literatur, Musik und Kunst e. V. Heidelberg
Josif Herlo, 1. Vorsitzender




Keine Kommentare: