Teatrul Nottara prezinta piesa: In Piata Vladimir
De Ludmila Razumovskaia
cu
Emil Hossu si Luminita Gheorghiu
- Vineri 20 mai, ora 19.30, Gasteig (Blak-Box) München, Rosenheimer Str. 5
- Sambata 21 mai - Stuttgart, Turn- und Versammlungshalle Stuttgart-Ost; rezervare: 0711/8661238, 0176-83165478
- Duminica, 22 mai, ora 19.00, Internationales Theater, Hanauer Landstr. 7 (Zoopassage), Frankfurt a. M.; rezervare si vanzare anticipata: 069/ 4990980; Fax:-4930503
“In Piata Vladimir” este povestea a doi oameni trecuti de prima tinerete, ajunsi la marginea societatii. Un fost actor, niciodata de mare succes, dar cu multe idealuri zdruncinate, si o femeie ceva mai “descurcareata” se intalnesc, in piata, la… cersit (el), vanzand… la taraba (ea).
Ea il recunoaste: este unul dintre colegii de scoala, de care se indragostise candva… Se naste o minunata (posibila) poveste de dragoste. Niciodata implinita. Pentru ca ea este prea legata de concret (o fiica alcoolica, un nepot paralizat); pentru ca el inca mai traieste in imaginar. Se deapana amintiri, se fac confesiuni, se povestesc mici intamplari din prezentul imediat si nu tocmai fericit, se viseaza putin si, ca-n viata, se destrama multe sperante.
O poveste dulce-amara despre rostul omului simplu intr-o lume macinata de interese si ifose. O poveste despre cei multi si mai totdeauna singuri. O poveste despre cei fara nume, interpretata si comic, si trist de catre doi mari actori: Emil Hossu si Luminita Gheorghiu, in regia lui Petru Hadarc.
Abonnieren
Kommentare zum Post (Atom)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen